Parc

Parc. Desprinsă din realitatea fizică citesc cu nesaț. Nu realizez că un vânt rece bate destul de tare încât să-mi arunce de pe bancă paharul cu cafea. M-a readus la realitate frigul care mă tot pupa peste tot. În timp ce îmi ridicam fermoarul de la geacă, zăresc în fața mea mea o doamnă teleportată din altă lume care cosea. Mă uitam la ea de parcă văzusem un extraterestru. Acul cu ață colorată se plimbă cu viteza luminii prin etamina căii lactee. Dintr-o geantă ca o gaură neagră ieșea din când în când un foarfece care tăia ața ca sabia unui jedi. Se schimba culoarea și procesul se repeta. Mă uitam la cartea mea, mă uitam la îndeletnicirea ei, mă uitam în jur la oamenii care stăteau pe bănci și gâdilau telefoane. Nu păreau să facă parte din același film cu noi două. Călători gânditori prin spațiu și timp, fiecare cu nava lui: unii mai retro, alții mai futuriști... Apare un pământean tânăr, bine îmbrăcat. "Îmi dai 5 lei?"Nu am!"răspund uitându-mă la prințesa Leia îndrăgostită profund de lucrul ei manual. Personajul cerșetor, insistă cu nararea unei drame. Îi întrerup relatarea precum Darth Vader când sufocă un general incompetent:" Dacă nu am bani fără poveste de ce crezi că am bani cu una?". Pus în dificultate se retrage fără să-mi răspundă. "Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!" era răspunsul. Pentru replica asta merita să îi dau ultimii mei 5 lei. Probabil nu a auzit de Filantropica, nici de cărți, nici de lucru manual. Avea telefon. Oare avea și POS?