Municipiul Vaslui 2010

Vaslui este reşedinţa judeţului Vaslui.Este atestat documentar în anul 1375 iar potrivit recensământului din 2002, are o populaţie de 70.571 locuitori.
Este situat la 70 de km sud de municipiul Iaşi, pe Valea Bârladului, în aria de confluenţă a râurilor Vasluieţ şi Racova, în zona de contact dintre Colinele Tutovei şi Podişul Central Moldovenesc.
Oraşul Vaslui se zice a fi făcut de Bizantini, spre amintire de trecerea lor în Dacia Orientală şi îi dădură numele de Basilica, după numele Împăratului Basile Bulgaroctonul (descriere lui Macarie, în călătoria sa de la Alep la Moscova). Loc de popas şi adăpost pe drumul comercial dintre Halici şi Dunăre, care făcea legătura dintre cetăţile de pe ţărmul Mării Negre şi cele de la Marea Baltică, unul dintre cele mai vechi târguri din Moldova, dar şi una din aşezările medievale de seamă ale Moldovei, alături de Suceava, Roman sau Siret. Târgul Vasluiului îşi afirmă importanţa atât pe tărâmul comercial, cât şi pe acela politic şi strategic. Începând cu secolul al XIV-lea această aşezare face parte din categoria târgurilor cu o populaţie care a variat foarte mult de-a lungul secolelor. Astfel, în secolul XV-lea târgul de pe Vaslui a ajuns de prim rang, cu o populaţie ce se apropia de cea a Iaşului.
La Vaslui s-a constituit de altfel, în secolul al XV-lea, prima şcoală de artă post-bizantină, care a interpretat datele iconografice bizantine în pictură, broderie, miniatură. Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, a fost realizatã în stil moldovenesc, o îmbinare între stilul gotic şi cel bizantin, între elementele arhitectonice occidentale şi cele de iconografie ortodoxă. [necesită citare]
Vasluiul este atestat documentar din anul 1375. Faptul că vatra târgului era amplasată pe terasele Dealului Morii constituia o adevărată barieră naturală în faţa atacurilor din afară şi, tocmai de aceea, Vasluiul capătă şi conotaţia de reşedinţă domnească - mai ales în timpul de după moartea lui Alexandru cel Bun. De asemenea, poziţia favorabilă a oraşului - situat fiind la confluenţa râului Bârlad cu Vasluieţul şi cu Racova - a constituit cadrul propice de dezvoltare urbană a acestui târg. În atare condiţii, în 1435, în timpul lui Ştefan al II-lea (fiul lui Alexandru cel Bun), Vasluiul devine reşedinţă domnească şi capitala Moldovei Meridionale, fapt pentru care se construieşte aici o Curte Domnească
Importanţa sa creşte considerabil din anul 1490, când Ştefan cel Mare îi acordă mari privilegii, reconstruieşte Curtea Domnească şi construieşte în amintirea bătăliei de la Podul Înalt, spre veşnică amintire, o frumoasă biserică. Un hrisov de la 1491 ilustrează preţuirea de care s-a bucurat Vasluiul în timpul domniei sale, numit de el „târgul nostru”, când domnitorul dăruieşte Vasluiului 17 sate. În pământul de margine au fost sădiţi atunci zece stejari şi un frasin, în trunchiurile cărora, mai târziu, meşteri pricepuţi au încrustat însemnul Moldovei - capul de bour. După moartea marelui voievod, oraşul Vaslui decade. Curtea Domnească se ruinează, populaţia luptă pentru păstrarea privilegiilor. Tărgul Vasluiului rămâne o aşezare liniştită, peste care au trecut hoardele tătare şi turcii, distrusă şi apoi renăscută, însă nu la faima de odinioară de care amintesc documentele.
Îndeletnicirile care le-au adus faimă pe vremuri vasluienilor au fost albinăritul şi pescuitul. Două scrisori către negustorii din Braşov, una datată 1641, alta 1650, amintesc despre mierea, ceara şi peştele ce erau la mare căutare în ţinutul de peste munţi. Oamenii acestor pământuri ale Moldovei, numai deal şi vale, au fost şi sunt şi astăzi, iscusiţi cioplitori în piatră, ţesători, fierari. În 1939 abia, aşa cum apare entuziast într-o publicaţie a vremii, „Gazeta Vasluiului”, apare un început de industrie, prin construirea unei topitorii de cânepă.
Dezvoltarea Vasluiului ia amploare cu adevărat în anul 1968, când oraşul devine capitala judeţului Vaslui. În 10 ani populaţia creşte de la 19.820 la 45.000 de locuitori în 1978, astfel că în anul 1979, Vasluiul capătă statutul de municipiu.
Vasile Alecsandri îl face cunoscut în literatura românească prin foarte populara poezie Peneş Curcanul.